În ajun de 1 Decembrie, locuitorii Topliţei şi din împrejurimi au asistat la un concert extraordinar la Casa de Cultură Topliţa: “România Intemporel”, intitulat astfel de Grupul “Traffic Strings”, concert care a propus publicului un mod de a sărbătorii Centenarul şi Ziua Naţională prin muzică. Spectacolul a reunit muzicieni de talie naţională şi internaţională, într-o seară dedicată exclusiv muzicii folclorice, corale şi clasice româneşti.
Seara a început cu un cuvânt din partea prof. Cristian Lazăr şi a primarului Stelu Platon.
În prima parte a concertului, publicul a audiat piese din repertoriul Ansamblului profesionist „Rapsodia Călimanilor” al Centrului Cultural Topliţa. Orchestra condusă de Bodor Loránd a acompaniat pe rând soliştii din ansamblu: Ciprian Ilie, Dragomir Raita, Carmen Cujbă-Antal, Alexandru Olteanu şi Livia Harpa. Concertul a continuat cu evoluţia Corului “Arhanghelii” al Casei de Cultură Topliţa, condus şi dirijat de Alin Negrea. Corul a împlinit anul acesta 10 ani de activitate, timp în care a adunat numeroase participări la festivaluri şi la diferite activităţi culturale, precum şi multe premii naţionale. “Acest cor este o mândrie a oraşul nostru”, spunea prof. Lazăr.
Traffic Strings – concert cameral România Intemporel, dedicat Centenarului
A doua parte a concertului a fost rezervată invitaţilor speciali: instrumentiştii din Grupul “Traffic Strings” din Bucureşti, care au concertat pentru a doua oară pe scena Casei de Cultură din Topliţa. Programul, propus de “Traffic Strings” în recitalul cameral intitulat “România Intemporel”, a început cu Enescu şi s-a terminat cu Porumbescu, iar prin asta cred că se înţelege totul, având în vedere că vorbim despre doi dintre titanii muzicii clasice româneşti. “Traffic Strings” a stilizat şi adaptat stilului propriu compoziţii precum “Rapsodia Română” op.11, nr.1 şi nr.2 de George Enescu, “Suita balcanică medievală” a lui Dimitrie Cantemir, “Gnossienne” de Erik Satie, “Balada” lui Ciprian Porumbescu, “Dansuri româneşti” de Bela Bartok şi “Concert pentru orchestră de coarde”, partea a treia – “Rondo” a lui Paul Constantinescu. Prin acest recital, instrumentiştii au căutat să propună o sinteză de piese româneşti semnificative pentru îmbinarea tradiţiei muzicale populare cu muzica cultă, într-un limbaj muzical propriu, autentic şi actual. În fapt, asta caracterizează muzica Grupului “Traffic Strings”. În cadrul concertului “România Intemporel”, instrumentelor de coarde li s-au alăturat naiul şi fluierul. “În varianta Traffic Strings, folclorul românesc își păstrează conotațiile semantice care ne confirmă, celor mai mulți dintre noi, apartenența la spațiul mioritic dar, în același timp, vom încorpora virtuozitatea și abilităţile dobândite asupra instrumentelor, ca muzicieni de muzică clasică, în vâltoarea dinamică și captivantă caracteristică interpretării folclorului nostru. (…) Suntem muzicieni de formaţie clasică, însă ne face mare plăcere să câtnăm şi folclor pentru că ăştia suntem noi, românii, şi asta ne caracterizează”, afirma Lucian Moraru, fondatorul grupului, care la fiecare concert este şi moderator şi împarte cu generozitate publicului date din istoria muzicii şi informaţii despre lucrarea şi compozitorul ce urmează a fi audiat. Alături de “Traffic Strings” publicul nu asistă doar la un recital, ci la o lecţie completă de muzică. Dintr-o întâlnire cu “Traffic Strings” ai mereu ceva de învăţat. Grupul “Traffic Strings” are în componenţă câţiva dintre cei mai valoroşi instrumentişti din România în momentul de faţă şi a câştigat o reputaţie internaţională prin susţinerea unor turnee în Europa şi America de Nord. Concertele lor se caracterizează prin intensitate, virtuozitate instrumentală şi creativitate. Programul concertului “România Intemporel” a mai fost prezentat în luna iunie a.c. în Parcul Colţea din Bucureşti şi recent în Aula Magna a Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti.
Cosmina Marcela OLTEAN
http://asociatiaculturaladobreanu.blogspot.com/2018/12/concert-extraordinar-de-centenar-la.html