Muzica românească are o patină unică datorită așezării geografice a României cât și a evoluției ei istorice distincte. Identitatea muzicală românească s-a format prin interferența stilurilor muzicale ce aparțin deopotrivă țărilor din vestul Europei, cât și statelor situate în est și sud-est, de unde se preiau elemente caracteristice muzicii bizantine, slave, turcești, evreiești, grecești, armenești etc. Muzica românească este fundamental definită ca fiind un punct de întâlnire a trei zone de confluență – Europa Centrală, Europa de Est și Europa de Sud-Est – dar nu poate fi cu adevărat inclusă în niciuna dintre ele. Pe teritoriul României găsim deopotrivă muzică religioasă – gregoriană din Apus și bizantină din Răsărit – cât și muzică cultă laică din Apus. Aceste influențe au acționat atât asupra muzicii folclorice, cât și a muzicii erudite. Sfârșitul sec. XIX, precum și prima jumătate a sec. XX, sunt momente importante pentru muzica românească, aceasta atingând un nivel important de afirmare internațională, în armonie cu tendințele culturale europene. În acest moment apar compozitorii Ciprian Porumbescu, George Enescu, Constantin Silvestri, Paul Constantinescu și mulți alții, creatori de referință pentru evoluția ulterioară a culturii muzicale românești. De asemenea, filonul muzicii românești inspiră și compozitori care aparțin altor naționalități, precum Bela Bartok. România Intemporel însumează un eșention de piese care speram să deschidă apetitul auditorilor către originalitatea universului sonor al spațiului geografic și cultural al României.
Lucian Moraru